Adevărul trist despre Dacia Logan care merge pe apă: ce spune RAR-ul

de: Andrei Tilimpea
14 02. 2023

Cazul celebrului „Logan care merge cu apă” a ajuns și în atenția Registrului Auto Român (RAR), care are un punct de vedere.

Registrul Auto Român susține că sistemul nu înlocuiește motorizarea clasică, ci e un sistem care teoretic doar ar îmbunătăți consumul și caracteristicile de eficiență ale motorului.

Potrivit RAR, producătorul original ar proveni de fapt din Italia, iar pentru România are un site cu traduceri nu foarte reușit, cu foarte multe stângăcii de exprimare, scrie hotnews.

„IMPORTANT: Nu înlocuim motorina cu hho, ci numai adaugăm-o pentru a o face arde mai bine. Dacă punem prea mult hidrogen, riscăm să anulați economiile, deoarece vom schimba raportul stoichiometric. De asemenea, trebuie să ne amintim că dacă amperajul crește prea mult, celula dincolo de hho va produce vapori de apă care vor anula avantajele gazului nostru”, scrie pe site-ul producătorului.

Specialiștii explică destul de clar situația

Acesta mai scrie că cel mai ieftin dispozitiv pentru motoare cu capacitate cilindrică până în 2000cc, dispozitivul ar costa 960 de euro, iar pentru motoarele mai mari ar costa 1.800 de euro.

În manualul în care se vorbește despre sistem, „NCH0S – New Compact Hydrogen System” apare definit ca „un dispozitiv ecologic care permite obținerea unei arderi complete și o creștere a puterii specifice si deci ale eficientei grație prezentei componentei hidrogen atomic (hidrină), ioni de oxigen și OH și reducerea emisiilor pentru aplicații pentru vehicule staționare și cu combustie internă” și care ar funcționa atât cu benzină și motorină, cât și cu metan.

În același timp, RAR s-a exprimat clar în ceea ce privește omologarea acestui tip de sistem.

„Componentele unei astfel de instalații trebuie să fie omologate, iar montajul trebuie efectuat doar în ateliere autorizate în acest sens. Având în vedere faptul că prin montajul instalației de hidrogen sunt afectate mai multe sisteme verificate la omologarea inițială, este necesară reomologarea vehiculului, inclusiv refacerea anumitor încercări la sistemele impactate”, spune RAR.